299 __ $aPrin cafenelele din Micul Paris
955 __ $a1
200 __ $aPrin cafenelele din Micul Paris $bCarte tipărită $fMaria-Magdalena Ioniță $gCuvânt-înainte de Georgeta Filitti $gdesign interior: Lorena Ionică
700 _0 $aIoniță, Maria-Magdalena
702 __ $aFilitti, Georgeta $4pref.
702 __ $aIonică, Lorena $4il.
010 __ $a9786067937480
035 __ $aII 92536
675 __ $a908(498-Bucureşti)(091)
675 __ $a640.422(498-București)(091)
675 __ $a082.1Istorii urbane
675 __ $a94(498-București)
675 __ $a008(498-București):929
608 __ $amonografie
101 __ $arum
686 __ $a90
210 __ $d2020 $eBucurești $cEditura Corint $aBucurești $gMonitorul Oficial
606 __ $amonografie (Bucureşti)
606 __ $acafenele (București) (istoric)
606 __ $aBucurești (personalităţi culturale)
606 __ $aBucurești (istorie)
215 __ $a160 p. $cfacs., fotogr. parte color
225 __ $aIstorii urbane
300 __ $aBibliografie p. 151-155
330 __ $a... chiar dacă nu a fost scrisă până acum o istorie a cafenelelor din București, amănunte despre primele asemenea locuri de taifas putem afla din documentatele lucrări datorate strădaniilor celor care sau aplecat cu stăruinţă asupra apariţiei și evoluţiei urbei de pe Dâmboviţa, G. IonescuGion, Constantin C. Giurescu și George Potra. De la cel dintâi aflăm că prima cafenea cunoscută în București, atestată documentar în anul 1667, în timpul domnului muntean Radu Leon (1664–1669), era proprietatea unui negustor turc, Kara Hamie, „fost oștean (ienicer) în garda palatului împărătesc din Constantinopol” . Ea era situată în buricul târgului, în vecinătatea locului unde se va ridica Hanul „Şerban Vodă”, căruia, mai târziu, construit între 1883 și 1900 după planurile arhitecţilor francezi Cassien Bernard și Albert Galleron, îi va succeda Palatul Băncii Naţionale. George Potra ne lămurește de unde vine numele de cafenea – bineînţeles de la un cu vânt turcesc: „kahvehane, kave-hané, ceea ce înseamnă local public în care se poate bea cafea după moda turcească, unde oamenii puteau să joace zaruri, table sau ghiordum* și să fumeze tutun, în schimbul unui preţ relativ mic” . Așadar, încă de la începuturile ei, cafeneaua a fost un loc primitor, de petrecere a timpului întrun mod plăcut, de discuţii învăluite în fum, împreună cu prietenii sau cunoscuţii, alături cu o cafea aburindă. Dea lungul timpului, deși comerţul cu cafea și deţinerea unor cafenele au rămas apanajul unor negustori turci, armeni, greci sau evrei, această îndeletnicire a fost îmbrăţișată și de români. Așa se face că, pe la 1734, întâlnim menţiunea documentară a prăvăliei lui „Gheorghe cafegiul”. Câţiva ani mai târziu, în 1741, îl aflăm pe un Oprea cafegiul cu prăvălia în apropierea Spitalului Colţea, iar în 1746 și 1755 sunt vorba de cea a lui Ştefan Altântop, îngăduită a funcţiona de către domnitorul Alexandru Ipsi lanti, „la poarta de sus a Curţii domneşti”, sau de cea a armeanului Anton telalul, aproximativ în aceeaşi zonă.