299 __ $aMama mamuţilor mahmuri
955 __ $a1
200 __ $aMama mamuţilor mahmuri $bCarte tipărită $fMircea Sântimbreanu $gilustraţii de Gh. Marinescu
700 _0 $aSântimbreanu, Mircea
702 _0 $4il. $aMarinescu, Gheorghe (il.)
010 __ $a9786067889529
675 __ $a821.135.1-32
675 __ $a821.135.1-93-32
675 __ $a082.1Arthur retro
608 __ $amonografie
686 __ $a821.135.1
686 __ $aT
606 __ $alit. rom. - povestiri pentru copii
101 __ $arum
210 __ $aBucurești $cEditura Arthur $d2021
215 __ $a176 p. $cil. color
225 __ $aArthur retro
330 __ $aMama mamuților mahmuri nu spune miau, miau, miau. E greu de spus când șia dat seama fetița din povestea noastră cât de puternică este… Poate de pe vremea când era atât de mică încât nu ajungea la clanța ușii și nici să bea apă de la fântâna țâșnitoare. Cu toate acestea, nu rămânea închisă în odaie și nici însetată nu rămânea. Era de ajuns să zică o singură dată cuvintele nu pot!, pentru ca, răsărită ca din pământ, o mână săi deschidă ușa sau să o înalțe până la țâșnitura apei. Erau mâinile oricui se afla prin preajmă. Mai târziu, când nu izbutea săși îmbrace rochița, căci încerca săși vâre capul prin mânecă, era de ajuns același mic scâncet: nu pot! și neputința înceta pe dată, ca prin far­mec. La fel când nu reușea săși tragă ciorapii, căci îi punea cu călcâiul în față, sau când încerca să se încalțe, uitând că ciorapii se află vârâți în vârful pantofilor… De undeva se iveau două mâini prietenoase și îndemânatice, și gata necazul. Erau, cel mai adesea, mâinile bunicii.