035 __ $aII 99895
299 __ $aEthos, Pathos și Logos : resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral
955 __ $a1
200 __ $aEthos, Pathos și Logos $eresurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral $fTudorel-Constantin Rusu $bCarte tipărită
700 __ $aRusu, Tudorel Constantin
010 __ $a9786067148688
675 __ $a808:251
675 __ $a811.135.1'42:281.9
675 __ $a811.135.1'276.6:281.9
675 __ $a811.135.1:808
675 __ $a082.1Cicero
686 __ $a80/811
608 __ $amonografie
606 __ $aoratorie clasică
606 __ $aoratorie religioasă
606 __ $aanaliza discursului religios
606 __ $apredici (creștinism ortodox)
606 __ $alingvistică - analiza discursului
606 __ $alimba rom. - retorică
101 __ $arum
210 __ $aIaşi $cEditura Universităţii "Al.I. Cuza" $d2024 $gImprimeria Editurii Universităţii "Al.I. Cuza" $eIaşi
215 __ $a297 p. $cfig., tab.
225 __ $aCicero $v17
830 __ $a808/ R96
300 __ $aBibliografie p. 275-294
330 __ $aUrmând distincţiei făcute de clasicistul Andrei Cornea (1988) între subiect și temă, termeni adeseori confundaţi, volumul Ethos, Pathos și Logos. Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral are ca subiect raportarea la „discursul pastoral” – discursul instituţional creștin-ortodox, cel folosit în cult ca act liturgic și catalogat de specialiști ca fiind normat și normativ – din perspectiva celor trei probe sau mijloace ale persuasiunii identificate și validate de oratoria clasică greco-romană: ethos (caracterul, autoritatea vorbitorului) – pathos (dispoziţia în care este pus auditoriul, apelul la pasiuni) – logos (discursul care demonstrează sau pare să demonstreze). Desconsiderate sau chiar „anatematizate” de-a lungul timpului, interferenţa și valorificarea fundamentelor, conceptelor și tehnicilor oratoriei greco-romane în predicile sau omiliile creștine nu pot fi astăzi contestate – confesional sau nu – de niciun cercetător onest. În privinţa tripticului ethos-pathos-logos, sistematizat întâia oară de Aristotel în Retorica sa și tratat mai apoi de Cicero și Quintilian, acesta a rezistat în timp, fiind și în momentul actual un reper al cercetărilor retorice și comunicaţionale. O simplă căutare pe platforme sau rețelele dedicate cercetătorilor în științe sociale și umaniste poate demonstra, dacă mai este cazul, impactul major și relevanţa celor trei categorii discursive în cercetări recente din specializări diverse: retorică, lingvistică, pedagogie, jurnalism, relaţii publice, marketing, drept, teatru, arte, teologie, psihologie etc. Putem astfel afirma, fără a greși, că tripticul aristotelic s-a impus pentru totdeauna în arta elocinţei, generând chiar și astăzi fundamente, problematizări și soluţii atât în cercetările de nișă, cât și în abordările interdisciplinare. Urmând o altă distincţie, datorată de această dată lui Constantin Sălăvăstru, chiar din titlul cărţii a fost folosit termenul de oratorie și nu cel de retorică pentru a sublinia faptul că lucrarea vizează cu precădere latura practică, acţională, a discursurilor pastorale, în detrimentul unui demers pur teoretic. Bineînţeles, conform metodologiei de cercetare, prezentată detaliat într-un subcapitol separat al cărții, este importantă și încadrarea artefactelor în context.