299 __ $aDespre minciună
975 __ $a241 $a082.1
955 __ $a1
200 0_ $aDespre minciună $bCarte tipărită $fAurelius Augustinus $gtraducere din latină de Lucia Wald $grevizie ştiinţifică de Mariana Băluță-Skultéty $gstudiu introductiv şi note de Constantin Georgescu
700 _0 $aAugustinus, Aurelius (sfânt)
702 _0 $4trad. $aWald, Lucia
702 _0 $4pref. $aGeorgescu, Constantin
702 _0 $4ed. $aBăluţă-Skultéty, Mariana
010 __ $a9789735045548
035 __ $aII 90072
675 __ $a241:14Augustinus Aurelius
675 __ $a241:177.3
675 __ $a082.1Surse clasice
686 __ $a2
608 __ $amonografie
606 __ $ateologie morală
606 __ $aminciună
606 __ $amorală religioasă
101 0_ $arum $alat
205 __ $aEd. bilingvă
210 ## $eBrăila $aBucurești $gPaper Print $cHumanitas $d2016
215 __ $a173 p.
225 0_ $aSurse clasice
300 __ $aText paralel în limbile: latină și română
300 __ $aPe cop., autor: Sfântul Augustin
330 __ $aDe-a lungul vieţii şi operei sale impresionante închinate adevărului, Augustin a dedicat nu una, ci două lucrări unei teme ce pare să-l fi preocupat neîncetat: minciuna. În prima, De mendacio (Despre minciună), alcătuită în jurul anului 395, cu puţin înainte de a fi ales episcop de Hippo, analizează metodic toate tipurile de minciuni pe care le întâlnim curent în viaţă. Socotind-o o scriere neizbutită şi mult prea complicată, autorul n-a publicat-o niciodată, ba mai mult, a vrut chiar s-o distrugă. Pe cea de-a doua, Contra mendacium (Împotriva minciunii), a redactat-o aproape 25 de ani mai târziu, în chip de răspuns la problemele ridicate în Hispania de secta priscillianistă. Deşi diferite atât la nivelul intenţiilor, cât şi la cel al structurii şi al conţinutului, cele două mici tratate reprezintă o investigaţie unitară şi complexă a cărei concluzie e fermă: pe minciună nu se poate zidi nimic, cu toate că există şi minciuni salvatoare; adevărul rămâne primordial, el nefiind doar o abstracţie, ci o realitate ce trebuie asimilată şi trăită, un bun pe care trebuie să-l iubim. Citind Despre minciună ca pe o frământată meditaţie a unui mare filozof creştin şi totodată ca pe un îndemn la reflecţie, putem ajunge să conştientizăm mai bine răspunderea pe care-o purtăm ori de câte ori mânuim cuvântul rostit sau scris – oglindă fidelă sau deformată a ceea ce simţim sau gândim.