> > STUDII şi articole privind istoria oraşului Huşi Vol.1.
Rating 0/5.00 (0 Votes)

DESPRECOMPLEMENTARITATEALECTURILOR NICOLAE BUSUIOC Dacă vorbim despre formarea deprinderii de lectură la elevi, trebuie săavem în vedere programele şi metodele folosite pentru a obişnuiaceşti cititori cu autonomia lanivelulreceptării cunoştințelor peaceastăcale. „Ce?” săcitească şi „cum?” să citească sunt primele întrebări la care răspunsurile nu au cum să ocolească nişte elemente: să citească texte esențiale din care au ce învăța cu adevărat ceva; săcitească după nişte reguli impuse de didactica lecturii care are în atențiecriterii de esteticăşi de pedagogie. Este cunoscutăschema de lecturădetaliată: întrebări introductive, apoi prima citire apoeziei,întrebări cu privire la conținut şi la forma internă, întrerupte de a doua citire a poeziei urmate de alte întrebări cu privire la forma externă şi a treia citire a poeziei, explicarea şianalizareasentimentelorşi, în final, reflecții etice, continuate de a patra citire apoeziei „cu intonare corectă” şi învățarea pe de rost. Între timp, auapărut şi alte etape didactice ale lecturii. Încă de la reforma lui Spiru Haret lecturii i sa acordat atenția cuvenită,aceasta devenind un fel de cheie de acces în cunoaşterea operelor literare naționale şi universale. Tot cu timpul, sa ajuns la lectura deschisă, însoțită derepere biobibliografice, cu finalizare în rezumate, sinteze sau analize aprofundate.Au apărut, din nefericire, şi grile de lectură impuse, inflexibile, cu nuanțe ideologice, cu măsuri care au dus la cenzură şi la blocarea accesului la textul literar original. Lectura şcolară a traversat un drum oarecum paralel cu istoriaconsumată în timp – de la cititorul de literatură populară şi clasică, cu repere NicolaeBusuioceste scriitorşi publicist, membru al Uniunii Scriitorilor dinRomânia; a fost director alBibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iaşi, în perioada 19902001. morale şi retorice bine fundamentate, la lectura cititorului conştient şi estet, apoila cel fidel ataşărilor ideologiceşi, în sfârşit, lacititorul de azicare dispunede o marelibertate, dar şi de un gradridicat de risc, atunci când lectura propriuzisă e înlocuită cu informațiile seci luate direct de pe calculator. Lectura extraşcolară, în cea mai mare parte, este asigurată de biblioteca publică, instituție dotată cu un fond enciclopedic de carte, cuvalențe informative,formative şi documentare incontestabile. Aici actul de lectură îmbracă forme complementare şi paleta genurilor solicitate se lărgeşte în directă legătură cu motivația, vârsta şi gustul cititorului, el însuşi aflat în continuă evoluție. Aicitipurile de lectură didactică cunoscute lectura critică,explicativă,problematizată, dirijată,sensibilizatoare saulentă,rapidă,paralelă,de informare,de documentare etc. se adâncesc, autonomia alegerii textului se accentuează, după cum problematica acestui text depăşeşte nivelul de comprehensiune al discursului literar, în funcție de structurile cognitive alecititorului şi, evident, în raport şi cu dificultățile graduale impuse de însăşi opera citită. Biblioteca publică asigură omult mai mare diversitate a textelor, încât dinamica lecturii este esențial pozitivă,accentul pe primatul textului este înainte de orice, dimensiunea estetică şimodelul cultural sunt pe prim plan, apar secțiunile consacrate contextualizării scrierilor cu reducerea efectelor nocive şi redundante. Se creează cadrul propice valențelor formative şi informative plurale ale lecturii. Micilor cititori lise creează capacitatea orientării înspre conturarea unor atitudini şi valori, înspre gândirea reflexivăşi critică, înspre cultivareasensibilității. Se cuvine asubliniaîncă odatăimportanța complementarității, a rolului întregitor dintre lectura educațională dinşcoală şi lectura de tip enciclopedic din biblioteca publică. Cuvântul nuaîncetat săfie ceea ce a fost dintotdeauna. De exemplu, Ciceroesteprototipul celui care aacționat celmai bine prin cuvântul vorbit şi scris. La urma urmei,care este menireacuvântului dacănu în primul rândcontrapunereaputerilor răului, ca apoi să exprime până şi inexprimabilul? Cuvântul şi literaturasunt sautrebuie să fie instrumente ale adevărului. Cu atâtmaimult atunci când se adresează copiilor pentru că le decide în mare măsură destinul şi viața. Tipulreprezentativ al cuvântului textului supuslecturii trebuie să fie al creatorului sub semnul organicului,viului şi sensibilului, nefăcânduse diferența între scrisulcu destinație pentru micii cititori şi scrisul pentru cei mari. Poate că, din acestpunct de vedere, ar trebui să ne gândim mai mult la confrații scriitori din Basarabia, ei fiind mai sensibili în segmentul literaturii pentru copii. Scrisul lor estemai mult îndreptatspre miracolul copilăriei, spre timpul vârsteide aur carerămâne pentru totdeauna precum mult râvnitele țărmuri îndepărtate, precum ecourile ispitelor la îndemnul bătrânului Ion Creangăde a nu ieşi prea repede dinuniversul de vise, de joacă şi de imagini colorate. Totul sub destinul şi emblema cărților, cu influențe hotărâtoare asupra destinului omului în devenire. Nuîntâmplător peste Prut sau publicat studii care atrag atenția: o reprezentativă antologie a Literaturii pentru copii, sub semnătura Dianei Vrabie alăturânduse Istoriei literaturii pentru copii, de Iuliu Rațiu, dar care se cere adusă la zi şi capitolele speciale din O istorie deschisă a literaturii române a criticului şi istoricului literar Mihai Cimpoi.

Content

STUDII şi articole privind istoria oraşului Huşi Vol.1. [ eBook ]
Titlu resursaSTUDII şi articole privind istoria oraşului Huşi Vol.1.
Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Asachi", Iaşi
Top